În UASM a fost lansat un nou proiect „Modernizarea şi îmbunătăţirea calităţii activităţilor didactice şi de cercetare în Universitatea Agrară de Stat din Moldova 2016-2017”, finanţat de Agenţia de Dezvoltare din Cehia.
În perioada 16-20 mai 2016 în conformitate cu programul de activităţi a proiectului au fost organizate seminare şi treninguri privind formarea continuă a cadrelor didactice, tendinţele actuale ale sistemului Moodle şi Е-learning în învăţământul superior, în cadrul cărora experţii proiectului Alexandr Kandacov şi David Paces s-au împărtăşit cu experienţa în aceste domenii.