Medicină Veterinară
Meniu
Cadrul social
Universitatea dispune de spaţiu locativ în volum suficient pentru satisfacerea completă a cererilor de cazare a studenţilor în campusul universitar. Căminele sunt dotate cu mobilierul necesar, săli de calculatoare, bucătării, spălătorii etc. astfel încât să se asigure condiţii adecvate pentru trai şi studii.
În incinta campusului aflat în gestiunea facultăţii se află o cantină.
La dispoziţia studenţilor este punctul medical al Universităţii care oferă un spectru larg de servicii medicale. Studenţii sunt asiguraţi cu poliţe medicale.
Studenţii orfani, studenţii cu dezabilităţi şi cei ce provin din familii social vulnerabile pot beneficia de burse sociale, ajutoare materiale, precum şi alte facilităţi prevăzute de actele legislative şi normative în vigoare.
Facilităţi de studiu
Studenţii au acces gratuit nelimitat la fondurile bibliotecii, sălile de studii, sălile de calculatoare.
Oportunităţi de încadrare în programe internaţionale
Studenţii se pot încadra in mai multe proiecte curente din cadrul diferitor programe internaţionale, după cum urmează:
Nr. crt. |
Denumirea proiectului |
Denumirea programului |
Durata |
Activităţile în care poate fi încadrat studentul |
Leading and Managing Change in Higher Education (LAMANCH) |
TEMPUS |
2012-2013 |
Şcoala Internatională de Vară (Bulgaria, 2014) |
|
Enhancing University Autonomy in Moldova |
TEMPUS |
2012-2015 |
Cercetări, treninguri, seminare |
|
Fostering the Knowledge Triangle in Belarus, Ukraine and Moldova (FKTBUM) |
TEMPUS |
2013-2016 |
Cercetări, treninguri, seminare |
|
Support for Vocational Training in Sustainable Forestry |
TEMPUS |
2013-2016 |
Cercetări, treninguri, seminare |
|
Technological Transfer Network |
TEMPUS |
2013-2016 |
Cercetări, treninguri, seminare |
|
EUROEAST |
ERASMUS MUNDUS |
2012-2016 |
Mobilitatea academică in ţările UE |
|
INFINITY |
ERASMUS MUNDUS |
2013-2017 |
Mobilitatea academică in ţările UE |
|
EFFORT |
ERASMUS MUNDUS |
2013-2017 |
Mobilitatea academică in ţările UE |
Cursuri de limbi străine
Pe lângă cursurile obligatorii de limbi străine prevăzute de planul de învăţământ, studenţii au posibilitatea studierii aprofundate a limbii engleze în afara orarului, începând cu anul II de studii.
Stagii de practică
Conform planului de învăţământ sub conducerea nemijlocită a cadrelor didactice, studenţii anilor 2 şi 3 realizează practica didactică, studenţii anilor IV – practica clinico-didactică iar studenţii anilor 5 şi 6 de sinestătător efectuează practica în producţşie sub conducerea medicilor veterinari respectivi din teren.
Practica cu studenţii se efectuează la întreprinderile agricole, ferme private de bovine, porcine, şcoala de hipism, clinici veterinare, fabrici avicole, staţiuni sanitar veterinare, abatoare, laboratoare sanitar veterinare de control al cărnii şi al produselor lactate.
În vederea realizării eficace a practicii didactice, clinico-didactice şi de producţie au fost încheiate acordul de cooperare cu întreprinderile respective din republică.
Servicii sportive şi activităţi extracurriculare şi de agrement
Studenţii au acces la stadion şi sălile de sport, precum şi secţiile sportive în care se practică 18 probe.
În cadrul Universităţii funcţionează ansamblul de cântece şi dansuri populare „Spicuşor”, ansamblul de dansuri moderne şi ansamblul vocal-instrumental.
Oficiul poştal din incinta Universităţii oferă toată gama de servicii poştale şi de comunicare.